miercuri, 3 decembrie 2008

POSTUL NASTERII DOMNULUI




Luna trecuta, in 15 noiembrie a inceput POSTUL CRACIUNULUI. Va spuneam in articolul introductiv ca purificarea trebuie sa fie pe toate corpurile: fizic, emotional, mental si spiritual. Am asteptat sa treaca ceva timp, pentru a vedea ce s a facut. Am urmarit in acest timp ce se intampla in jurul meu, cum se alimenteaza oamenii, cum vorbesc si cum se poarta unii cu altii si bineinteles pe mine. Pentru ca fiecare din noi e bine sa fim atenti la starile si evenimentele prin care trecem in fiecare clipa.
Oamenii nu tin cont de post, decat in mica proportie. Unii ca nu vor, altii ca in loc de un post total pentru purificare si asteptare a fericitei clipe a NASTERII DOMNULUI, considera pot manca fara proteina animala, dar in sufletul au ramas aceleasi obiceiuri mai periculoase decat consumul carnii. Vorbesc de ura, de manie, de inselaciune, de barfa ... Si ce pacat uneori se barfeste netinand cont ca este o judecata.Dar sunt si cei care fac cinste crestinilor...
Si acum incepem.
Un post adevarat, este o purificare din toate punctele de vedere, cu toate elementele care pot duce la o transformare, din viata nepotrivita cu boli stiute sau nestiute, intr-o viata in care Lumina si Iubire duc la Armonie in toate.
Spre mirarea dvs, eu nu voi incepe cu retete de mancare de post, si nici nu voi continua. Sunt publicatii sute, in care se gasesc astfel de retete. Si site-uri fara numar.... Mai jos, va redau un material, preluat de la om al acestui Pamant, care avand pregatirea necesara, a acceptat sa scrie intr-o duminica a acestui post urmatoarele. Ii multumesc si in numele dvs.

INVATATURI INTR-O DUMINICA DIN POSTUL NASTERII DOMNULUI


Lumina si intuneric in gandirea si trairea crestinului
"in aceasta noapte ti se va cere sufletul"

1.Din ziua a patra a Creatiei, prin luminatorii pe care Dumnezeu i-a pus pe cer, intervalul cuprins in 24 de ore este impartit in zi si noapte. Ziua este perioada de timp pe care fiecare om o foloseste pentru a munci, asa cum se exprima psalmistul in Ps 103, 24" Iesi-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara", iar noaptea este destinata odihnei.
Dar ziua si noaptea au si alt inteles spiritual. Sfanta Scriptura ne spune ca in prima zi a creatiei, Dumnezeu a zis "sa fie lumina" iar prin aceasta porunca intelegem ordinea pe care Dumnezeu o pune in lume, pentru ca toate cele pe care le va crea, sa aiba locul si rostul lor, pentru a-si implini menirea.

A. Prin Lumina, in sens spiritual, trebuie sa intelegem ordinea din mintea si inima oamenilor, exprimata prin modul corect de a gandi si de a vedea lucrurile.Acest adevar este revelat in chip desavarsit de Mantuitorul in cuvintele din Predica de pe munte"Luminatorul trupului este ochiul, de va fi ochiul tau curat, tot trupul va fi luminat, iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca Lumina care este in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult"Matei6,22-23.
La fel, prin savarsirea binelui, crestinul dovedeste Lumina chipului lui Dumnezeu pe care il poarta in sine"Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incat vazand faptele voastre cele bune sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri"Matei5,14.
Rugaciunea este definita ca fiind inaltarea mintii noastre la Dumnezeu pentru a dialoga cu El

B. Prin intuneric nu trebuie inteles doar intervalul de timp in care nu putem percepe cu ochii trupului, lumina soarelui, ci si felul incorect de a gandi si a vedea lucrurile.

2. Pericopa evanghelica ce cuprinde parabola bogatului caruia i-a rodit tarina din belsug, ne ofera un exemplu negativ, in acest sens, pentru a ne face sa ne ferim permanent de gandirea gresita, care aduce dezordine si il face pe om sa fie nepregatit pentru momentul in care "se va cere sufletul".
Nu trebuie vazut un rau, in rodirea din belsug a tarinei bogatului, ci in felul sau de a gandi. El credea, ca doar lui i se datora belsugul, de aceea nu-si inalta gandul la Dumnezeu pentru a-I multumi, ci in mintea intunecata de multimea bunurilor, nu are loc gandul la fapta buna, nici la sfarsitul iminent, ci vorbind singur, ca un nebun, crede ca sufletul poate fi hranit cu bunuri materiale.

3. Biserica a randuit acesta pericopa, in aceasta perioada a anului bisericesc, postul Nasterii Domnului, in care ne pregatim pentru a praznui evenimentul care s-a petrecut intr-o noapte sfanta, tocmai pentru ca lumea intreaga, sa inteleaga ca in lume, a venit Cel care a fost in chip desavarsit"Lumina lumii", si a venit ca" poporul care era in intuneric sa vada lumina mare"Isaia9,1
De aceea prin pericopa evanghelica, dar si prin cea a postului randuit in acesta duminica, sa ne faca sa intelegem ca postul Nasterii Domnului trebuie sa fie perioada de timp in care trebuie sa facem lumina, adica ordine, nu numai in meniul nostru ci si in sufletele noastre. La aceasta, ne indeamna Sf. Ap. Pavel in textul " Altadata erati in intuneric, iar acum sunteti lumina in Domnul. Umblati ca fii ai Luminii, pentru ca roada luminii e in orice bunatate, dreptate si adevar... "Efeseni5,9-19. Avem in aceste cuvinte un adevarat program de viata duhovniceasca pe care punandu-l in aplicare, in fiecare zi a vietii noastre, vom reusi sa intampinam dupa cuviinta, sarbatoarea venirii in lume a Fiului lui Dumnezeu.
Parintele G.


Mutumim parinte, ca v-ati oprit o clipa din timpul pretios al dvs. pentru a ne vorbi din suflet pentru sufletele noastre, atat de insetate de Adevar, Lumina si Iubire.
(va urma)

Niciun comentariu: